TUmbre

imi caut de mult umbra preferata. e ea? nu e a? nicioadata nu pot spune. o vad imbracata in paltoane din stofa groasa si neagra in timp ce alunga umilele raze de lumina cu viteza sunetului de pe aura ei. o vad in fiecare umbra, o simt in fiecare miros, o adulmec la fiecare rasarit. alerg si imi uit limitarile fizice ale momentului, alerg dupa ea si parca bat pasul pe loc, inghit fluviul in care inoata si totusi..inoata degajata in zare. mi-a fost dor de ea, desi nu o cunosc ,desi nu vrea sa impartaseasca cu mine taina spiritului ei. e o naluca, e totusi cate ceva din fiecare fire crezuta odata pura...si totusi e nimeni...e un ideal fudul creeat intr-o duminica plicticoasa pe drumul spre casa! e o zana, un gand nebun ce ma momeste spre pierzanie; dar brusc dispare intr-un cotlon diafan.
azi-noapte am gasit-o in vis...se arata firava dar zvelta si cu par de culoarea visinei stricate. am vrut sa ii vorbesc dar a fugit ca speriata in tunel...instinctul inghiontandu-ma, m-a facut sa alerg dupa ea...este o ea la urma urmei..acea ea? ea cu rang de nimeni? cu cat alergam mai repede simteam ca bat pasul pe loc..gafaind in bezna si lipsit de orice puteri , am zarit-o aproape stand... muta si admirandu-mi corpul lasciv. am sarit pe ea...si am interpretat cea mai penibila imbratisare dintr-un tunel. nu vorbea desi eu..in halucinatia somnifera ii promiteam marea cu sarea si o sarutam pe tot corpul . o simteam ca pe o piatra, inabordabila, nepasatoare si rece. surprins am inceput sa ma tem, sa intreb, sa rog lumenii sa imi ajute ochilor, iar apoi apropiindu-ne de lumina i-am vazut fata zbarcita si uimit am cazut jos...slabit de puteri. radea...radea cu un ras lung si sacadat dupa metronom. imi adulmeca nesiguranta si in apoteotica-i zeflemea imi zise:- Copile , nu te mai amagi!
dimineata m-am trezit privind tamp la tavan venindu-mi in cap avalansa de intrebari, valul de paranoia si grimasa specifica orei 8.
nedumerit,clocotind in nestare si nespalandu-ma pe dinti am realizat cu stupoare......ca nu mai am cafea!

Din lumea celor care nu cuvanta

Se intampla intr-o zi rece a lui decembrie, undeva intr-un oras nins, ca eroul nostru sa isi sarbatoresca asteptata aniversare. Era nerabdator fara un motiv anume, insa contrar varstei inaintate ce o implinea, astepta demult aceasta zi. Tragand cu dispret draperia, privi cu ochii de smarald ferestrele ce incrustau ale frigului albe flori. Privi in gol, mai intai catre cer iar apoi catre mainile groase sustinute de calorifer, in care apa calda platita in avans la intretinere , circula zgomotos. Isi aprinse lumina si deschizand dulapul bine ferecat, adulmeca cu scarba mirosul pregnant de naftalina ieftina. Scoase rapid o tinuta de soi, purtata rar, doar la ocazii ce singur le considera speciale. Isi masura din priviri sacoul, iar dupa un semn aprobator al capului il aseza cu grija pe asternutul nefacut. Se deplasa in pasi de vals catre baie unde urma sa aibe loc schimbarea la fata a unui june prim.
Dupa ritualul indelungat al dichisului, trantise cu eleganta usa si o incuie de doua ori. Era un domn respectabil, proaspat barbierit, parul inca prezent piepatanat corespunztor, iar tinuta impecabila contura un individ aspru de ordonat. Isi facuse loc rapid in isteria cetatenilor ce roiau din magazin in magazin cu un aer arogant si plin de el. Privea cu dispret tot ce misuna in jurul lui si savura cu deosebita placere privirile atintite de pe bulevard. Se simtea bine, in centrul atentiei, asa cum fusese obisnuit de o viata, in lumina reflectoarelor nu in spatele lor.
Azi isi implinea varsta pe care nu credea ca o va petrece asa. Indreptat de spate cu o privire agera si cu ambele maini incaltate in manusi de piele, isi continua mersul apasat parca contempland dimineata. Isi continua plimbarea pana in parc, unde fulgii imbracasera peisajul intr-un pur alb.
Cu grimasa caracteristica alungita pe chip, gandea ceva, parca cu acesi siguranta dar totusi bajbaind in anii ce au trecut.Mergea amestecandu-si clipe din prezent cu ganduri ce rasareau odinioara. La un moment dat isi opri din defilat picioarele imbalsamate de alifie vietnameza, si se aseza pe o banca aleator aleasa. Obosise, iar plamanii nechezau aburi plini pe narile mari. Privea fix, undeva in gol, dar strigatul unor plozi isterici ii demontasera linistea. Revenind brusc la realitate infipse mana in buzunarul de la piept al paltonului si scoase o plosca cu tarie. Sorbise cu nesat din ea iar apoi scrasnind din dinti inghiti brusc licoarea ce il incalzi instant. Parcul era gol, precum casuta sa postala, precum era si casa sa in care se considera strain. Puse plosca la loc si brusc isi schimbase starea, dezgolindu-si mainile intr-un gest brusc, si pocnindu-si fiecare deget in parte. Starea de calm era istorie iar framantarile dadusera buzna in starea incordata prezentata anterior. Nervozitatea atinse cote maxime, iar lacrimile ii irigau obrajii zbarciti de timp. Isi plangea singuratatea si orgoliul datorita caruia suferea.. scos din cutie in acea antepenultima zi a anului. Avea mustrari ce nu le putea ascunde sub omat si ganduri ce ii faramitau orice respect de sine. Isi blestemase neputinta inghitindu-si injuraturile pe rand iar vantul intetea frigul ce ii amplifica senzatia de gol. Isi amintea cu drag duminicile cu supa de pui aburinda in serviciul chinezesc cel mare.... copii cum zburdau voiosi in in jurul bradului inganand colindele plictisitoare, cum mirosea a cozonac facut de doamna lui cea draga. Ii era greu sa stearga acest peisaj ce se pierduse inghitit de timp. Pozitia lui de mandru cetatean cu datoriile la zi se strese, iar singuratatea il mustrase grav. Ramase singur intr-o lume in care rostul lui devenise nul.
Scormonind nebun in buzunare se ridica in postura zvelta si injurand sporadic, gasi cateva fise in portofelul burdujit al pensionarului cumsecade. In pas alert, aproape galop tasni spre o cabina telefonica rugandu-se sa nu regrete ce avea de gand sa faca. Daduse buzna in prima cabina ce o intalni si cu privirea unui soim forma pe din cap un numar lung. Rasuflarea il chinuia iar eventualul raspuns, al unei voci blande cu numele unei luni de vara il nenoroceau odata cu tonul apelului. Nu stia ce urma sa zica, oricum erau prea multe de zis si totusi prea putine. Isi cronometra amagirea muscandu-si repetat buzele. Deodata cu un ton cald si departat o auzi.... inmarmurise...nu stia cu care anume forma sa inceapa o conversatie,... cu cineva odinioara atat de apropiat. Se balbaise , el in splendoarea lui se impiedicase de un salut banal, ....il recunoscuse, nu mai avea nici o scapare....iar in tandemul respiratiilor din receptor se strecura un scancet parca plans spunand: "Mult ti-a mai luat!"

Lectia de singur

Cu retinerile de rigoare ma gandeam in ultimele zile la un aspect groaznic de frumos al singuratatii.
Singurateatea nu creste in vaza, sau in albume de fotografii in care toate fetele bronzate zambesc la indemnul cretin al fotografului.
Nu e singuratatea ciumatilor din vechile scripturi si nici izolarea pusnicilor in munti pentru cautarea credintei absolute. E singuratatea mea, singuratea fiecaruia care se spovedeste in oglinda aburinda cu prilejul ritualului de barbierire al obrazului, ce va fi prezentat in aburi de colonie, luni la birou.
Un ritual bizar al tabieturilor absolut inutile intr-o imagine de duzina a unui functionar.
Singuratatea se inavata greu si se invata neaparat inconjurat de ceilalti, inconjurat de reclame care te invata sa zambesti iar pozitivismul societatii capitaliste de consum iti armonizau traiul chiar in timp ce tu dormeai. E crud sentimentul de autocunoastere si probabil varsta isi inpune anumite intrebari demult uitate. Multe sentimente si detalii sunt simtitor evidentiate in solitudine. Detaliile unei zile deloc obisnuite lasa loc de intrebari si elimina sporadic variantele aberante de raspuns.
Singuratatea iti schimba felul in care priveai stamb prin prisma celor drepti, iti lasa loc de interpretare si in acelasi timp se confrunta cu tine. Te lupti cu un curent turbat de identificare a propriului "eu" intr-o lume a trendurilor de tot soiul. Singurul si-a dat libertatea de a gandi, sau se amageste in iluzia unei idei obiective. Absenta care iti aduce privilegiul de a te simti singur este acea "binecuvantare" pe care o punem pe seama unor chipuri dragi din care asteptam natang cuvintele care intaresc ideea de bunastare. Recurgem la hilare forme de a ne zugravi singuratatea.... ne tundem, cioplim in ulite acelasi numar par de pasi, decupam fluturi din priviri pe pajistile verzi, clatim cu roua ochii in tinere dimineti si ne cufundam profund in acorduri ce parca ne intregesc.
Sadim cu truda sperante in viitor si ne lasam dusi de val, trezindu-ne cu cearcane ce parca iti aduc aminte ca timpul nu te va ierta. Singuratea e libera de timp si patiu, e partenerul ideal de trai in conformitate cu spiritul modern. Ea iti acorda timpul aferent, te surprinde in stadiul de reflectare aspura aberatiilor de zi cu zi, iti lungeste orele in agonia plictiselilor cotidiene. Iti ascute spiritul critic insa folosita necorespunzator si in doze mari, poate alcatui structuri solide de paranoia si anxietate.
Ma amuza la maxim tipul publicatiilor de genul: "cum sa depasesti situatia prin 10 pasi simpli"
Imi imaginam brainstorming-ul programat de catre un redactor intr-o zi de luni. Si sa imi fie cu iertare, dar sfaturile unei gospodine optimiste trecute de menopauza, ma ajuta la fel de mult precum ma intereseaza produsul intern brut al Republicii Democrate Congo. Revenind la subiectul initial si fara concluzii pripite sau cliseice ma rezum prin a va aduce aminte ca singuratatea nu e boala sau (faptul de a fi singur ; starea celui care trăieşte singuratic ; izolare morală,loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (şi de animale); pustietate; izolare), poate insemna si faptul ca esti atat de sufocat de toate antonimele celor enumerate mai sus incat iti preferi eticheta de singur.

street delivery

Am avut ocazia de a incerca pe propria piele, un experiment sociologic deosebit de complex. Intr-un mediu boem si viu colorat de artisti, am cerut impreuna cu colegii de echipa, parerea oamenilor... un gand, un vis, o apasare, o nazuinta. Am impresia ca de multe ori ne este frica sa visam, ne este frica de ceeea ce vrem defapt, ne rusinam de nevoile noastre absolut umane.
Am observat in liniste cum mame insarcinate isi asezau cu mana tremuranda, visele pe o foaie colorata, cu gandul la viitorul tata... plecat in Spania; cum copii cu gandurile crude inca isi desenau dorintele hilare. Cum cuplurile erau speriate de posibila reactie a celuilalt....ezitau si incercau sa gandeasca aproape,...oameni singuri carora aceasta intrebare le-a venit ca un leac inaintea unui gand sumbru sau al unei grimase inevitabile. Straini carora , strada atat de vie, le-a lasat o impresie placuta, nu au ezitat un minut sa adauge inca un vis intr-o lista atat de lunga. E fascinant cat de diferiti suntem si totusi cat de asemanatori.
Am citit cu sufletul la gura o sumedenie de vise , a sute si sute de simpli trecatori. Sunt vise care m-au cufundat adanc in ganduri.. "vreau sa fiu din nou copil" "vreau sa ma marit cu Radu" "vreau sa nu uit niciodata insemnatatea cuvantului NOI"
O groaza de emotii afisate de catre niste anonimi. Intregul tablou nu ma poate lasa rece.
Incerc sa redevin cerebral si continui sa citesc.... imi revad jumatate din visele copilariei, genunchii juliti dupa o zi apriga de fotbal, felul stangaci in care salutam fetele, poeziile naive scrise in frageda pruncie. Sunt pierdut in gandurile unor straini... si ma ragasesc in multe din visele si dorintele ambulante afisate in plina strada.
E frustrant cum o tocanita de sentimente te macina citind gandurile altora, traind la o intensitate bolnava fiecare pasuinta.
Am considerat ca experimentul a fost unul reusit, dupa reactiile pozitive ale participantilor; desi la inceput au fost retinuti in etalarea gandurilor.....pe final au realizat ca ar fi mult prea multe pentru un biet panou.
O veche zicala spunea: "ai grija ce iti doresti". Chiar daca tind sa cred ca i-am inteles sensul, ma voi bucura sa visez in continuare, sa imi doresc ceva al meu, sa am un vis la fel de banal si comun cu al tuturor semenilor... poate. Nu dragul de a fi diferiti ne face mai interesanti, nevoia unui ideal mirobolant!?, un gand naiv sortit prematur pierzarii contureaza latura umana din fiecare individ.

zbor deasupra unui cuib de cuci

Era o seara calduta de mai, iar el masura parcul cu acelasi mers sec si sacadat, in lung si in lat. Era singur si avea o figura grava. Parcul era gol, iar aleea de langa rau era complet goala. Era un tablou inviat de verdele primaverii, de gingasia florilor si a razelor de soare. Sumbru si cu seriozitatea unui ins ce isi tradeaza varsta , el gandea undeva departe, prea departe pentru a admira toata vietatea din jurul lui. Gazele jucau prinsa in jurul gulerului sau, iar miresmele florilor ameteau apusul.
In ochii lui ,peisajul era zugravit in gri, in putreziciunea lipsei de cromatica a individului nervii clocoteau intr-un urlet mut si prea banal pentru integritatea sa. Se asezase molcom pe o banca , si privi cu dispret raul.
In apa licareau jucaus razele de soare ce odata ii limpezeau ochii plini de verdele sperantei....acum ii provocau doar disconfort si repulsie. Se lasa pe spate si pleopele obosite ii pansara ochii tristi. Visa...era undeva departe...undeva unde timpul era un fleac iar neplacerile erau maruntisuri nesemnificative.
Era zburdalnic in vis, plin de viata si voiosie , plin de elan si de altruism..un contrast ce deranjeaza in extreme...asta era el...nimeniul celebru.. Visul ii framanta clipe demult trecute ce i-au bucurat sufletul. Traia visul intens desi ....piscaturile de tantari , si ghetele cu un numar mai mic, ii aduceau aminte de mizerabila-i prezenta. Continua cu stoicism sa fie sedat de bucuria trecutului, de chipul ei si de ce viziune optimista avea asupra viitorului.
Aburii de alcool ingurgitat de el cu cateva minute inainte ii alinau visarea, iar intr-o stupida incercare de meditatie asupra eului, reusi sa nu mai viseze deloc. Nu regreta nimic din trecut, iar mimica fetei nu trada un caracter slab. In sedinta ad-hoc de autocunoastere, rumegase cu spor aspectele persoanei si caracterul sinelui. Rasuflase usurat , fara sa ajunga la o concluzie pertinenta.
In apropiere auzise slab sunetul unor tocuri, nu prea inalte, de dama. Refuzase sa ii acorde atentie desi sunetul se apropia de el. Era un zgomot sacadat, intepat, dar totusi fin. Refuza total sa acorde atentie acestui aspect. Dama trecu rapid pe langa individ aruncand o privire scarbita prin ochii incarcati de rimel si creion dermatograf.
In acelasi timp...el se trezi brusc, ca dintr-un cosmar de veci..deschise ochii, iar privirea lui fixa adulmeca izul de parfum fin... il stia pe de rost, ii aducea aminte precis de...ceva drag.. ...ea.... nu isi putea explica de ce un parfum asa de uzual si de comun sa ii aduca aminte de ceva considerat de el atat de frumos si unic.
Isi facuse procese de constiinta ca e gresit sa asociezi anumite stari si sentimente cu un banal parfum purtat de o oarecare,.... de persoana careia (in frustrarea lui)....era aproape sigur ca a intalnit acea mireasma printr-o simpla intamplare banala de bazar. Ii rascolise strafundul acea doamna plimbareata. Ea nu si-ar fi putut inchipui niciodata ca ar putea intrerupe un dialog interior de o asemenea intensitate cu vaporii unui parfum de duzina.
Realizase cu rusine cum aceste sentimente pot fi resuscitate de catre orice fleac. Isi netezi privirea cu mainile reci iar apoi ridicandu-se... plesni intr-un ras stupid de copil..dupa ce supraveghease rapid de jur inprejur absenta oricarui individ. Era distrat de baletul si naivitatea simturilor sale intr-o zi in care rutina ia carat in dric clipele desarte.
Zambi larg privind spre cerul crepuscular...isi infipse pumnii in jacheta cu gulerul ridicat, si lovind cu bombeul ghetelor o piatra isi spuse: " e pur..si muove!"

Visul nostru

Poate ca a fi om nu este mai mult decat o lupta, poate fiecare mica victorie iti da curajul sa pasesti inainte. Realitatea nu te invata cum sa traiesti. Te invata doar ca nu ai voie sa visezi.
Nici un vis nu este la fel, speranta insa ramane aceeasi pentru fiecare.Cand vom inceta sa mai visam, cand vom inceta sa incercam a ne atinge visele, vom pierde lupta cu viata…
Tot ceea ce cream din propriile nevoi si dorinte este un dar adus celor care se lupta sa-si gaseasca un loc intr-o lume in care visele nu se implinesc intotdeauna… Acesta este visul nostru…




Coroziv (albumul)

cu fericire despre nefericire

Ciudat sentiment m-a incercat azi, cand, in pofida faptului ca toate mergeau pe dos, mi-am pastrat cu demnitate zambetul si increderea. Am aplicat varianta naiva de a accepta toate inconvenientele cu un zambet. E o lume stramba, cu oameni impinsi de nevoi spre o prapastie a desconsiderarii aproapelui. Fiecare nod din gat l-am inghitit cu aceeasi seninatate, si cu aceeasi dezinvoltura. Dimineata mi-a alcatuit un portret sinistru al unei zile insorite de luni. Oamenii purtau aceleasi fete posomorate, aceleasi haine ponosite, aceleasi gazete de 2 bani citite pe furis. Totusi asta ma facut sa privesc totul cu detasare, sa nu se imprime radacinile rutinei si in psihicul meu. O stare de plutire si visare imi faceau curaj si avant in ceva ce nu avea sa fie deloc spectaculos , dar parca totusi intr-o lumina noua. O zi banala ca oricare alta, o zi in care poate nimeni nu ma va suna, o zi in care pot sa nu exist, sa fiu nimeniul absolut, dar totusi cineva.

Am admirat cum oameni nervosi suduiau alti oameni, mai nervosi. Am asistat cum fundul secretarei, astazi, era lat. Cu staruinta ,un amalgam de numere am adunat. Am fost strain de restul...... totul in jurul meu era fad, gol, nu reactionam la nimic, si nimic nu reactiona la mine. Sunt indispensabil de inexistent,..si totusi ma simt bine in pielea mea. Eram implinit, gol intr-un fel, dar linistit. Ceva imi dadea forta de a fi senin. De a fi impacat cu mine, de a nu dispune oamenii in categorii, de a nu vedea totul doar prin prisma mea. Cred ca am invatat sa pierd, tocmai pentru a invata sa imi castig increderea. O introspectie intr-un furnicar de vise, si totusi o concluzie pertinenta in urma atator framantari. Mi-am cizelat cu tact pacatele ce mi-au condimentat trecutul, si am rabufnit intr-un zambet naiv dar implinit. Am privit la timpul ce a trecut, cu o oarecare liniste si impacare. Si nu am avut nevoie de laude sa imi altoiasca starea. Cu un talent fantastic am reusit sa ma bucur de un lucru simplu , fara a fi umbrit de orgoliu si ranchiuna. Maine va fi o alta zi, cu alti oameni plictisiti, cu alte fete cu cizme, mai stralucitoare, cu prunci care se bucura de o noua zi cu soare, ......pentru umila mea prezenta intre ei, voi incerca ca din marunte fapte delicate ,sa imi cladesc un chip mai fericit.